Dor de tată (de Marin Sorescu)

Când sunt copiii noştri mici... noi pentru ei suntem TĂTICI.
Ce gingaş e... şi sună bine:  ''- TĂTICULE, mi-e dor de tine !''

Dar anii trec şi deodată... nu mai eşti TĂTIC, acum eşti TATĂ.
Dar şi aşa tot sună bine:  ''- TATĂ, îmi este dor de tine !''

Dar viaţa e un foc de paie... și vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:  ''- TATAIE, ia mai las-o baltă !''

Şi-n anii care-ţi mai rămân... te vor numi doar ĂL BĂTRÂN.
Şi vorba lor te năuceşte:  ''- BĂTRÂNE, ce-ți mai trebuieşte ?!''

- Copile, tu să ai ştiinţă... am fost un tată cu credinţă.
Şi din puţin, de-a fost să fie... eu am răbdat şi ţi-am dat ţie.
Dar fă-mi, te rog, o bucurie... la cimitir, de vii la mine,
... să-mi zici ca în copilărie:  ''- TĂTICULE, mi-e dor de tine !''

Curățenia ... sufletului.

 O pereche de tineri căsătoriţi s-a mutat recent într-un cartier foarte liniştit.
Într-o dimineață, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia vede pe fereastră o vecină întinzandu-şi rufele.
- Murdare cearşafuri întinde vecina noastră! Poate are nevoie de un săpun nou... sau poate ar trebui să o învăţ să şi le spele. 
Soţul ei privi şi rămase tăcut.
Şi aşa femeia repeta observaţiile la doua-trei zile în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare.
Dupa vreo lună de zile, femeia observă mirată cum vecina întindea rufe mult mai curate.
- Priveşte, îi spuse soţului, rufele vecinei sunt mult mai curate. O fi învăţat-o altă vecină cum să le spele?
Soţul răspunse:
- Nu! M-am trezit dis de dimineaţă şi am spălat geamurile casei noastre.

 Şi în viaţa este la fel! Totul depinde de curăţenia sufletului nostru cu care observăm faptele celorlalţi.
 Înainte de a critica, potrivit ar fi să ne curăţăm sufletul pentru a putea vedea clar puritatea sufletească a celorlalţi.