Dor de tată (de Marin Sorescu)

Când sunt copiii noştri mici... noi pentru ei suntem TĂTICI.
Ce gingaş e... şi sună bine:  ''- TĂTICULE, mi-e dor de tine !''

Dar anii trec şi deodată... nu mai eşti TĂTIC, acum eşti TATĂ.
Dar şi aşa tot sună bine:  ''- TATĂ, îmi este dor de tine !''

Dar viaţa e un foc de paie... și vrei nu vrei, ajungi TATAIE.
Iar vorba ta, în râs e luată:  ''- TATAIE, ia mai las-o baltă !''

Şi-n anii care-ţi mai rămân... te vor numi doar ĂL BĂTRÂN.
Şi vorba lor te năuceşte:  ''- BĂTRÂNE, ce-ți mai trebuieşte ?!''

- Copile, tu să ai ştiinţă... am fost un tată cu credinţă.
Şi din puţin, de-a fost să fie... eu am răbdat şi ţi-am dat ţie.
Dar fă-mi, te rog, o bucurie... la cimitir, de vii la mine,
... să-mi zici ca în copilărie:  ''- TĂTICULE, mi-e dor de tine !''