miercuri, 27 februarie 2013

Te iubesc !


Te iubesc pentru liniştea ce mi-o aşterni în adâncul sufletului,
... pentru toată fericirea ce mi-o dăruieşti prin simpla ta prezenţă, pentru că nu-ţi cer nimic dar tu îmi oferi totul necondiţionat.
Te iubesc, pentru că îţi place să mă vezi râzând, iar atunci când sunt supărat mă iei în braţe şi cu un sărut îmi stingi toate supărările ... pentru că îţi spun cele mai adânci secrete, fără să-mi fie teamă că mă vei vedea altfel.

Te iubesc, pentru felul în care îmi aşterni pe chip zâmbetele şi clipele de bucurie... pentru că nu încerci să fii perfectă, dar faci totul ca să fie perfect pentru mine... pentru că atunci când am încercat să te alung, te-ai încăpăţânat să rămâi alături de mine, pentru că ştii să fii copil şi totodată femeia matură care mă face să mă simt bărbat. Te iubesc, pentru că mi-ai fost alături în clipele grele şi m-ai luat lângă sufletul şi inima ta pentru a mă ridica din nou în picioare.

Te iubesc, pentru clipele când taci cu mine pe buze şi mă iubeşti cu ochii,
... pentru clipele când tac cu tine în palme şi sufletele noastre îşi vorbesc, pentru că nu oboseşti niciodată să îmi spui iar şi iar cât de mult mă iubeşti.
Te iubesc, pentru că în fiecare zi mă reîndrăgostesc de tine.
Te iubesc, pentru că în braţele tale mă adăpostesc de tot răul lumii,
... pentru că îmi oferi siguranţa şi liniştea de care are nevoie sufletul meu.
Te iubesc, pentru cât de mult îmi doresc să mă simt al tău.
Te iubesc, pentru că în fiecare zi îmi dai noi motive să te iubesc,
... pentru că în fiecare zi mă faci să mor câte putin de dorul tău.
Te iubesc, cu inima şi cu toată suflarea mea, cu toate lacrimile, zâmbetele şi bucuriile vieţii mele!
                                                                (for Mary R.)  Florin Ștefan   Search_Me71 2013

... din nou în sala de operații (pentru operația chirurgicală nr. 4 & 5) !

  Cam așa ar ă ta moaca mea când doctorul mi-a spus:  - Îți promit că voi face tot ce pot ... și ne vom vedea după operație (anestezie) !!!...