Am greşit, c-am încercat să te visez,
... şi chiar mă-ntreb:
- De ce te mai păstrez... în gândul meu ?!
În fiecare noapte ... ţi-aud ecoul în ascunse şoapte.
Te pot ierta, dar nu pot în uitare să te ascund,
... durerea-i mult prea mare !
Şi mă tot pierd în somnul ce mă iartă ... că bântui peste tot cu a mea soartă.
- Chiar am greşit că n-am dorit să pleci ?!
... mă urmăresc secundele prea reci,
În care aşteptam zâmbetul tău ... ca pe-o lumină a sufletului meu.
Şi-am aşteptat ... dar n-am găsit în vis, nimic din ceea ce tu mi-ai promis.
Poate greşesc acum că-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ţi pas-acum de ea.
... mă-ntreb şi-acum:
- De ce te mai păstrez în gândul meu ?!... şi încă te visez.
Greşeala mea a fost că te-am crezut ... şi poate de aceea te-am pierdut.
Când fericirea ta va fi deplină ... îţi voi trimite o rază de lumină.
Te va-mbrăca-n albastru infinit ... iar eu mă voi ierta că te-am iubit.
poezie de: Mariana Eftimie Kabbout
poezie de: Mariana Eftimie Kabbout
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu