Ușor se așterne noaptea... și e din nou tăcere,
... aștept să vină luna, să-i spun a mea durere.
Ea șade și m-ascultă, nimic nu mă întreabă,
... iar eu îi spun în șoaptă, despre-o făptură dragă.
Făptura e-un înger, ce l-am numit iubire... îl port mereu în suflet, des îl alint cu șoapte,
... și buzele-i sărut când îl dezmierd în noapte.
Dar îngerul meu tace, nimic nu vrea să spună, și aș vrea să s-aud din nou:
- Hai! Prinde-mă de mâna !
Mă mint că nu l-aștept și stau cu ochii țintă,
... inima-mi bate tare, un gând vrea să mă mintă.
Privesc fotografia de mii și mii de ori,
... și lacrimile-mi curg, de noaptea până-n zori.
Mă învelesc cu marea, cu valurile-i reci:
- De ce-ai venit iubire ?!... dacă știai că pleci ?!
Prinde-mă de mână și zboară cu mine... spre stele ... Cioburi de suflet 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu