Uneori, te strâng prelung între pleoape ... până când somnul îmi adună lacrimile într-un suspin târziu.
Mi-e dor să adorm spunând "Te iubesc!", s-ascult ploaia... și să tac.
Mi-e dor ... și dorul tău mă doare. Și aș vrea să-ți spun toate câte simt... dar, strig în mine și tac.
Mi-e dor să număr clipele cu tine ... să le număr și să le adun ca și cum ar fi cele mai prețioase lucruri din lume.
Mi-e dor să-mi atingi cu un sărut gândurile ... mi-e atât de dor, că aș evada din mine ! Mi-e atât de dor ... încât simt buzele cum plâng după priviri neîntalnite, după șoapte nerostite.
În liniștea nopții, aș vrea să ating cerul ... și lumea sufletului s-o ating.
În timp ce lacrimi curg, peste amintiri... m-am ghemuit într-un colț din suflet... dorul de ține strigă în mine ... și tac !
- Nu știu de ce ochii au atât de puține cuvinte ... și inimile atât de multe tăceri.
Florin Ștefan Search_Me71 2012
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu