... o stea căzătoare

Cândva nu mai credeam în iubire... dar speram la o dragoste mare.
Spuneam prin vorbe că: ''Dragostea nu există !''
... dar inima-mi suspina și aștepta în tăcere. Simțeam că acolo undeva există DRAGOSTEA și IUBIREA ... acea iubire de care n-am avut parte, acea dragoste care nu e înșelătoare.
Mă amăgisem de atâtea ori în viata mea, dar mai păstram în suflet și-n inimă un loc... un ultim loc pentru EA.
... o EA pe care o vedeam curată, sinceră, adevărată, care mă va iubi pe mine pentru ceea ce sunt eu pe lumea asta. 
Spuneam odată că: ''Aștept pe aceea care ma va trage ușor de mânecă și-mi va zâmbi cu sinceritate sufleteasca''.

Într-o după amiază liniștită de Iulie am întâlnit-o ... și totul s-a schimbat atunci.
Am început să iubesc  necondiționat... mi-am dăruit putin câte putin sufletul și inima, am investit clipe prețioase din viata mea pentru iubire, trăiam parcă o nouă viata în care nu existam EU si EA ... existam doar NOI.
Toate acele clipe, acele zile, acele nopți... au fost sublime, magnifice.
Lumea era a noastră, pământul se învârtea numai pentru noi, soarele răsărea doar pentru a ne mângâia pe noi. Cuvinte șoptite, vise și speranțe, porneau sincer și curat din suflete chinuite și amăgite pană atunci.

......... timpul care credeam că-mi va arăta o cale, o poteca către infinit... mi-a arătat cu totul altceva, mi-a arătat cât de amare și chinuitoare sunt lacrimile ... din nou și din nou totul se întorcea împotriva mea, totul parcă se repeta.
Nu m-am lăsat învins și am luptat cum am știut eu cu viata... poate uneori mai bine, poate uneori greșit... dar numai sufletul meu disperat de a nu pierde și ultimul sentiment pe care-l puteam oferi știe zbuciumul și neliniștea prin care treceam.
Speram că EA... care credeam că face cu mine împreună un NOI, nu-i ca ori și care, dar ... ... ...
Mă amăgeam în speranță... și toate visele și speranțele se spulberau în bucăți.
Cândva cu lacrimi în ochi am întrebat-o: - De ce tocmai tu care știi cei suferința și dezamăgirea, de ce tocmai tu nu știi sa ierți și sa întinzi o mana și sa ștergi lacrimile care-mi curg ?!

......... TIMPUL ... iar și iar același necruțător și amăgitor.
Lacrimi și suferință, durere și întristare am strâns în suflet... și inima mea o chema pe EA... numai pe EA. Dar EA nu mă auzea... mereu m-am gândit: ''De ce oare?!''
Iubirea se pierdea în timp, sfărâmată în bucatele mici. Dragostea dispărea printre lacrimi amare și durere.
Visele s-au transformat în gânduri disperate. Speranțele s-au stins una câte una și s-au transformat în amăgiri.
Se spune că speranța moare ultima și că atunci când gândul de speranță ți-a murit... ești un suflet mort.

Da, recunosc am murit putin câte putin... am murit cu fiecare clipă și cu fiecare lacrimă care a curs necruțător în clepsidra timpului. Secunda cu secunda... minut cu minut... oră cu oră... zi cu zi... săptămână cu săptămână... luna cu luna... sufletul meu s-a stins, inima-mi striga disperată și aștepta un semn... un semn de la EA.
EA în care sufletul și inima mea investise totul ... dar în acea așteptare nu s-a arătat nici o raza, nici o speranță.
  Am murit și nu mai regăsesc în mine sufletul și inima pe care le-am avut odată.
Bântui prin lume... o lume care odat' era doar a mea și în care trăiam amăgitor prin NOI. Soarele răsare în fiecare zi... dar nu mai are lumină pentru sufletul meu mort, pentru inima mea oarbă.
 Cândva cautam dragostea și iubirea ... acum mă caut pe mine.
Lacrimi nu mai am, s-au împietrit acolo undeva în inimă... o inimă care s-a împietrit într-un suflet amăgit și dezamăgit... un suflet care s-a stins ca o lumină în noapte.

Priveam cândva cerul, și era luminat de stele... era plin de stele,
... uneori dintre ele se desprindea una ... ii spuneam stea căzătoare.
Lumina puternic la început, dar cu cât parcurgea mai mult spațiu se stingea pană nu o mai vedeam.
- Cândva de mult inima și sufletul meu au luminat puternic, au luminat asa cum numai luminaseră niciodată ... străluceau și luminau un cer pe care îl credeam al NOSTRU.
Un spațiu imens plin de stele în care sufletul meu a luminat puternic, mai puternic decât orice stea ...
Dar... steaua sufletului meu într-o zi a plecat din locul ei ... loc care credea că-i este destinat, și-n care credea că-și va găsi liniștea. La început curgea lin printre stele și aștepta o mică rază să-i iasă în cale și să-i oprească căderea,
... să pleci privind în urmă ... să pleci așteptând ca cineva să-ți spună ''Ramai, oprește-te !''... să pleci uitându-te după cineva, așteptând ceva ... orice. 
... greu și trist !

Spațiul înseamnă timp... iar timpul este necruțător pentru orice stea căzătoare, putin câte putin o stinge și o transforma în întuneric.
Steaua sufletului meu s-a stins în spațiu, inima mea a dispărut în întunericul dezamăgirii.
Pană acum în viata mea am văzut multe stele căzătoare și mă minunam la frumusețea lor, mă uimea acel ultim spectacol pe care-l ofereau,
... și-mi puneam o dorință în gând.
Căzut-am și eu, am fost și eu o stea strălucitoare cândva ... durere, suferință și lacrimi amare sunt în căderea unei stele. Acum știu cum este pentru că am fost o stea căzătoare și m-am stins în timpul întunecat... diferența este că acum dorința ți-o vei pune doar tu. Pentru că doar tu ai mai rămas ... eu nu mai sunt, m-am stins.
Poate ca uneori vei crede că mă vezi... dar să știi cu siguranță că eu nu-s, și este doar imaginația ta care crede că mă poate vedea ... dacă vei întinde mana sufletului tău vei observa că nu mă vei putea atinge, pentru că eu nu mai sunt, nu mai luminez nici-un cer.

Cândva cu ochii de copil privind cerul înstelat... am întrebat-o pe mama:
- Mamă, unde se duc stelele căzătoare ?!
... mi-a zâmbit, m-a mângâiat ușor pe cap și mi-a spus:
- Ai să înveți la școală !
Acum știu adevarul, și i-as spune asa:
- Mamă, de ce m-ai mințit ?! ... am aflat de la viată răspunsul, și doare rău mamă... doare rău !

                                                                                        Florin Ștefan   Search_Me71 2009