Nu mai știu să iubesc doar cu trupul ... Nu știu să doresc, fără să iubesc ...
Nu mă tem de fel de abisurile abstinentei, dar mă dor cumplit cicatricile rătăcirii în singurătatea sufletului,
... și numai câteodată, când mi se strecoară în suflet îndoiala că poate clipa întâlnirii a trecut și eu n-am știut s-o opresc, observ cât de aprig calendarul își scutura zilele.
Si numai când se face frig si totul începe să miroasă a despărțire, simt cât de nemilos timpul îmi scutură visele.
Mereu mi-am spus că nimic nu se întâmplă în viata asta fără a fi decis de undeva din neant ... destinul fiecăruia. Destine crude ... destine fericite,
... pot fi o infinitate de tipuri de destine... depinde cum le privim.
Ciudat este că de cele mai multe ori nu ne împăcăm cu destinul și ne dorim de fiecare dată mai mult și mai mult, fără să ne dăm seama de fapt că puținul acela pe care l-am simțit a fost ca o binecuvântare.
De cele mai multe ori însă, ni se schimba destinul și ce este mai trist... e faptul ca nu din vina noastră. Apucam pe un drum plin de culoare și dintr-o data haosul pune stăpânire pe tot.
Cum să te mai regăsești ?! ... Cum ?! ... Când toate visele tale au fost spulberate ... și atunci iar începi să speri că se va lumina, dar totuși nu poți uita că nu mai poate fi la fel. De ce mereu se întâmpla asta ?! Sa fie oare pentru ca ni se încearcă mereu puterile ?!
Mereu va trebui să o luăm de la capăt ... Dar care capăt ?! Cel pe care deja l-am bătătorit de atâtea încercări ?! Bietele noastre suflete ostenite își vor găsi vreodată liniștea ?!
... ... deja am obosit !
Florin Ștefan Search_Me71 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu