Nu-i nimeni de vină ...

... seară în sfârşit. După o zi de alergătură în dreapta şi-n stânga... mă retrag amorţit în dormitor, acolo unde mă aşteaptă liniştea patului meu. Mă întind şi privesc tavanul camerei ca şi cum aş privi pe cerul înstelat al nopţii, căutând cu privirea o stea... o steluţă cât de mică, numai să fie a mea... dragostea mea, numai a mea... să-mi lumineze viaţa până la capătul ei.
Se spune că e doar un singur drum către moarte... contează doar ce cărări alegem şi cât de lung e drumul. Am înţeles că poţi s-o iei şi pe scurtături şi să parcurgi tot drumul în doar câteva clipe... însă eu am ales o varianta mai lungă, cu nişte clipe mai lungi ca să miros mai bine lumea şi lucrurile din ea. Ca să cunosc adevărata fericire a vieţii niciodată nu va fi îndeajuns doar o viaţă. Însă, de ce oare cele câteva grame de fericire se descoperă doar prin filtrarea a tone de tristeţe ?!... tristeţea se scrie şi bucuria se povesteşte. Două inimi în derivă, eşuează mai bine împreună. Cred că, la un moment dat, ca orice investiţie, dragostea devine şi ea o afacere neprofitabilă. Cred că ne aventurăm prea repede în promisiuni care nu ne aparţin. Probabil că într-o relaţie de dragoste dintre doi oameni, nici unul dintre aceştia nu ar trebui să umple locul lăsat liber de nevoia unei promisiuni, ci ar trebui să creeze nevoi pentru noi promisiuni. Am doar un suflet, care nu poate fi altceva decât adăpost pentru un altul. Obosit, şi-n liniştea patului meu din întunericul nopţii închid ochii şi ...

... undeva într-un colţ de stradă, aproape de o bisericuţă, într-o dupamiază de iulie fierbinte am întâlnit un zâmbet... ceva sublim şi magnific cum parcă nu mai văzusem până atunci... i-am zâmbit, şi zâmbetele noastre s-au contopit într-un surâs al vieţii. Toată lumea s-a oprit în loc şi nu existam decât noi într-un singur surâs, într-o singură viaţă. Minutul a trecut, formând ora... ora a format ziua... ziua s-a unit în lună... şi luna în an. Fiecare secundă a cuprins în ea realizări, clipe şi amintiri nepreţuite, alături de o dragoste curată... realizări şi amintiri unice în care am trăit parcă o nouă tinereţe, o nouă viaţă... prima dragoste a vieţii. Minunat şi magnific sentiment al dragostei, îmbrăţişat în fiecare zi şi-n fiecare secundă contopită într-un singur suflet, al nostru. Inima-mi tresaltă la fiecare zâmbet al ei, sufletu-mi se dăruieşte în totalitate numai ei. Promisiuni, speranţe, planuri şi gânduri pornesc spre viitor... viitorul nostru împreună, ca două jumătăţi formând un întreg. Sublim şi magnific trăiesc fiecare secundă, minut, oră, zi, lună... Gându-mi fuge mereu numai la ea, clipă de clipă făcând ca inima-mi să dorească prezenţa inimi ei, mereu şi mereu... secunda fără ea-mi pare o veşnicie. Imi doresc să fie cu mine până la capăt şi să fim uniţi într-un singur zâmbet... zâmbetul nostru şi surâsul vieţii care s-a deschis pentru noi şi ne-a unit. Deschid larg braţele şi vreau s-o cuprind, s-o strang la pieptul meu fără să-i mai dau drumul să plece vreodată de langă mine şi în acelaş timp să-i mulţumesc vieţii şi destinului că ne-a adus împreună. Vreau să o ţin la pieptul meu şi să-i simt respiraţia, să-i simt inima, să-i simt sufletul... îmi întind mâinile amândouă înspre ea s-o îmbrătişez, s-o sărut... să ne contopim în şoaptă împreună într-un singur trup şi suflet, numai al nostru. Deschid larg braţele sufletului meu şi ...

... o nouă dimineaţă bate la fereastra mea, deschid încet ochii ... am visat.
Offff, e ziuă... o nouă zi cu mine, doar eu cu mine şi cu alergătura mea în dreapta şi-n stânga... doar eu cu viaţa mea. M-aşez o clipă pe marginea patului meu singuratic şi mulţumesc nopţii pentru visul pe care l-am avut, mulţumesc zâmbetului din visul meu de-o noapte... îmi sărut palma dreaptă şi strâng sărutul în pumn ducându-l la piept ca şi cum aş vrea să-mi poarte noroc în noua zi care deabia a-nceput. Zâmbesc... mă ridic şi plec.
Fac câţiva paşi pe hol şi mă întorc brusc spre uşa dormitorului meu... o deschid ţinându-mi răsuflarea iar inima-mi bate cu putere... privesc patul şi ... Mda... e gol şi pustiu, la fel ca sufletul meu ... ... ... întradevăr am visat, a fost doar un vis de-o noapte.
- Bună dimineaţa, viaţă ! ... o nouă zi, doar eu cu mine. Rămâi cu bine fată din visul meu ...

EPILOG: oamenii apar în viaţa ta... iar apoi pleacă.
Apar pentru că aşa se întâmplă şi pleacă pentru că nu le pasă că tu i-ai găzduit în suflet... chiar dacă aparent îţi dădeau de înţeles că sunt prietenii tăi.
Nu mai cred în oameni... în promisiuni... în prietenii. Nimic nu durează-n suflet.
Inima ta e un peron unde vin şi pleacă multe persoane. Nu merită să ţii la ei, vor pleca oricum!
Nu merită să ai încredere ...

                                                                                         Florin Ștefan   Search_Me71 2009