- Viața unui om este asemenea unei păduri,
... o pădure care poate să crească liniștită la vârsta copilăriei.
O pădure în care atunci când suntem mici ne refugiem și întodeauna ne găsim încrederea în noi și puterea de a merge mai departe.
Pe măsură ce creștem și ne maturizăm, începem să atribuim situațiilor și oamenilor - copaci din pădurea noastră.
Totul este bine și frumos până când începem să urâm și să disprețuim acele situații, acele persoane.
Cum natura omului este 30% constructivă și 70% distructivă începem să ne gândim cum am putea să scăpăm de lucrurile pe care nu le mai dorim,
... și singura idee care ne vine în cap este să tăiem copacul atribuit situației sau persoanei respective!
Începi să tăi fără să te uiți... dar încet, încet începi să realizezi că nu faci altceva decât să îți lași un imens gol în suflet.
Unde cândva era un copac mare și frumos, pe care l-ai văzut în fiecare zi cum crește, acum îți dai seama că odată tăiat copacul... tot ce îți mai rămâne este un gol. Un gol pe care dacă o să vrei să îl acoperi o să îți trebuiască timp și multă muncă. Un copac nu crește așa ușor, îți trebuie multă răbdare și multă dăruire... până ajunge să fie iar copacul pe care l-ai pierdut.
Cred că mai degrabă ar trebui să respectăm cursul natural, prin care fiecare copac care dispare din pădurea noastră este înlocuit automat de un alt copac, iar noi să nu fim altceva decât pădurarul care are grijă ca totul să se întâmple în deplină armonie.
Ai grijă de pădurea ta... și nu mai încerca să te răzbuni pe copacii care consideri că nu îți mai trebuiesc... încearcă să îți imaginezi că fiecare situație neplăcută, fiecare încercare prin care treci este asemeni un vânt rece și înghețat de iarnă și așa o să realizezi că fiecare copac nu este acolo decât să te protejeze.
Încearcă să fii un pădurar iscusit care curăță doar "crengile uscate" din pădurea lui,
... nu știi când poate lovi iar viscolul !
Florin Ștefan Search_Me71 2007
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu