... epilog sentimental

Asemeni unui zâmbet ce ascunde sute de lacrimi ... visez în tăcere.
Mă simt abandonat în tristeţe ... încerc să respir dar îmi lipseşte aerul !

Aş vrea să ascult ... dar nu înţeleg tăcerea.
Unde eşti, să pot zbura ... strânge-mă în braţe, arată-mi lumina.

Mângâie-mi buzele, ce parcă suspină ... şopteşte-mi dorinţe, doreşte-ţi în şoaptă.
Iubeşte, alintă, sărută, priveşte ... trăieşte prin mine şi uită de lume.

Paşii trişti ai singurătăţii ... ecoul lor apăsător îmi inundă timpanele, amorţind sufletul.
Ce lungi îmi par acum nopţile ... ca anii, parcă-s clipele singurătăţii.

Aş vrea să dorm, ca să te pot visa ... măcar în vis să te ating, iubirea mea.
Am rămas doar o flacără-n vânt ... şi dor mi-e de tine.

De ce trebuie să avem sentimente, de ce trebuie să suferim?
De ce doare suferinţa ?! ...de ce doare aşa de rău ?!
... şi secunda-mi pare fără de sfârşit.

                                                                                          Florin Ștefan   Search_Me71 2009