Asta e viaţa ... mereu încercăm să uităm că cineva a intrat desculţ în inima noastră cu un bagaj în care spunea că: ''există iubire, trebuie doar să închizi ochii şi să crezi'' ... şi că are sentimente superbe, curate, adevărate, reale,
... şi când a trecut de toate uşile inimii şi-a arătat traista în care avea bocancii murdari. Bocanci cu care a dansat peste toate covoarele imaculate, murdărind pentru totdeauna ceea ce se numeşte IUBIRE !

                                                                                          Florin Ștefan   Search_Me71 2009

Scrisoare la-nceput de iarnă ...

Am pus într-o cutie veche tot TRECUTUL MEU.
Trecutul care nu-mi provoacă decât amintiri neplăcute, amăgitoare, triste şi înlăcrimate.
M-am străduit să aşez aici totul... aşa cum am trăit, clipă cu clipă.
...amintiri deşarte ...destin amăgitor ...iubiri destrămate ...sentimente singuratice ...gânduri frânte ...vise spulberate.

Mi-e greu, dar adaug şi puţinele momente când am fost fericit... o vorbă spune că:
''Cei care n-au cunoscut vreodată nefericirea, nu vor şti niciodată ce-i fericirea!''
Trecutul rămâne trecut... într-o cutie veche încuiat şi lăsat în urmă.

- Mie ce mi-a mai rămas ?!
... poate doar speranţa că undeva, cândva, într-o zi cineva mă va găsi... mă va trage uşor de mânecă şi-mi va zâmbii cu sinceritate sufletească.
Iar sufletul meu nu va mai purta povara atâtor dezamăgiri din vremurile astea de acum!

... atunci ... ... într-o zi ... voi plânge şi voi urla de fericire.
Imi voi deschide aripile şi-i voi mulţumi lui Dumnezeu că mi-a îngăduit minunea să dau aşteptării ăsteia un sens.
Tie - necunoscuta destinului meu - ce ai pornit sau nu încă, pe drumul ăsta în întâlnirea cu mine, când ne vom găsi, îţi voi spune:
- Aşteptându-te mi-am construit aripi de vise şi speranţă! ... sparge clepsidra timpului, rupe sforile destinului şi aşează-te lângă sufletul meu ! ... sau poate că nu va trebuii să-ţi spun nimic, pentru că privindu-mă în ochi vei ştii totul.
Şi atunci vom transforma împreună ''prea târziul'' într-un real absolut al clipei prezente.
... în loc de adulţi complicaţi, ascunşi, fugari, egoişti, pierduţi, goi şi obosiţi, vor fi în juru-mi doar dimineţi simple în care îmi voi trezi sufletul îndrăgostit şi-i voi oferi în dar o nouă zi din dragostea mea.

Mă mai uit odată în urmă, trist... şi mai curge o lacrimă pe obrazul meu, este poate doar pentru tinereţea mea care s-a dus (... prea târziu ca să mai fiu tânăr şi prea devreme ca să fiu bătrân).
Inchid cutia veche şi prăfuită a trecutului meu... încuiată cu lacătul nepăsării destinului.
... scot cheia... o strâng în pumn şi o rup în bucăţele mici, cât firele de nisip... arunc totul în oceanul uitării.
Dintr-o dată în ochi îmi apare speranţa... şi zâmbetul...
- AM INVINS ! ... viaţa merge mai departe.

                                                                                        Florin Ștefan   Search_Me71 2009

Dumnezeu mi-a luat pe rând toate darurile,

... simplul motiv, că nu le-am folosit.
Am tot sperat că va veni ziua potrivită, şi în atâta aşteptare,

... am pierdut tot ! 

                                                                                      Florin Ștefan   Search_Me71 2008

Trăieşte viaţa ... doar de una ai parte pe acest pământ (CINE MOARE ?... de Pablo Neruda)

Moare câte putin cine se transformă in sclavul obisnuintei, urmând in fiecare zi aceleasi traiectorii,
... cine nu-si schimbă existenta, cine nu riscă să construiască ceva nou, cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare câte putin cine evită pasiunea, cine prefera negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui vârtej de emotii,
... acele emotii care invată ochii să stralucească, oftatul sa surâdă si care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte putin cine nu pleacă atunci când este nefericit in lucrul sau, cine nu riscă certul pentru incert pentru a-si indeplini un vis,
... cine nu-si permite macăr o dată in viată să nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare câte putin cine nu călatoreste, cine nu citeste, cine nu asculta muzica, cine nu cauta harul din el insusi.
Moare câte putin cine-si distruge dragostea, cine nu se lasă ajutat si nu-i ajută dezinteresat pe ceilalti.
Moare câte putin cine-si petrece zilele plângându-si de milă si detestând ploaia care nu mai incetează.
Moare câte putin cine abandonează un proiect inainte de a-l fi inceput, cine nu intreabă de frică să nu se facă de râs si cine nu raspunde chiar dacă cunoaste intrebarea.
Evitam moartea câte putin, amintindu-ne intotdeauna că "a fi viu" cere un efort mult mai mare decât simplul fapt de a respira, doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire splendidă.
... Totul depinde de cum o trăim ...

Daca va fi sa te infierbanti... infierbanta-te la soare.

Daca va fi sa inseli ... inseala-ti stomacul.

Daca va fi sa plangi ... plange de bucurie.

Daca va fi sa minti ... minte in privinta varstei tale.

Daca va fi sa furi ... fura o sarutare.

Daca va fi sa pierzi ... pierde-ti frica.

Daca va fi sa simti foame ... simte foame de iubire.

Daca va fi sa doresti sa fii fericit, ... doreste-ti in fiecare zi...

Urmele paşilor ...

... pe unde mergi şi orice încerci sa faci nu poti sa treci fara sa lasi macar o urma.
Timpul trece, urmele dispar... dar nimeni nu le uita, ai grija deci pe unde calci şi ce lasi în urma ta. Tu treci... nimic nu vezi... nu vezi urma lasata, ca-i mult prea mica pentru tine, e mult prea neînsemnata.
Iti vezi de drum, crezând ca daca eşti singur poti sa treci peste orice, ca nu laşi urme.
Dupa o vreme realizezi ca nu eşti singur şi vezi ca în tot acest timp cineva îti masura toti pasii. Te întrebi daca masurând paşii ti-a vazut şi urmele lasate.
- DA ! ... le-a vazut, dar mai rau decât asta este ca tu nu ai observat decât acum ca le vede şi ca în acelaşi timp le şi simte.
Acum vezi ca ceea ce-ti parea neînsemnat pentru tine... pentru altcineva însemna poate totul, vezi şi tu cum urma ta a iscat alte urme. Poate vrei sa ştergi tot ce-ai lasat în urma... dar timpul e trecut, urma este ştearsa... dar nu poate fi uitata.
Acum TU dupa ce ai citit poti trece mai departe... dar mai bine mai stai o secunda ca sa privesti în spate. Sa vezi acolo în spate ce urme ai lasat şi mai ales sa vezi cine îti masoara pasii. Daca vezi ceva (şi sigur ai sa vezi) cauta sa le îndrepti acum la timpul lor ... poate înca nu este prea târziu.

                                                                                          Florin Ștefan   Search_Me71 2008

MOTTO :
Marea artă a vieţii nu constă în a nu cădea niciodată, ci în a te ridica de fiecare dată când cazi.

Sa nu crezi ...

Sa nu crezi ca cine zâmbeste este întodeauna fericit,

... sunt lacrimi care de la inima nu ajung la ochi.
Cea mai trista parte, atunci când plângi este aceea când îti dai seama ca unicul lucru care te poate consola ... este acelasi pentru care plângi.

Lacrimile sunt fragmente ale inimi noastre, ce ne învaluie pentru a ne consola.

Unii spun ca ploaia nu este placuta,

... dar nu stiu ca este unicul lucru care te poate face sa mergi cu capul drept în timp ce plângi.

O zgârietura poate ranii pielea ... un cuvânt poate ranii inima.
Câteodata imaginatia este mai dureroasa decât realitatea ... si realitatea este cosmarul imaginatiei.

Multi spun ca timpul vindeca orice rana,

... dar atunci de ce inimile unor persoane dupa o perioada de timp, înca sângereaza ?!

Doar cine nu cunoaste durerea ... poate sa râda de cel ce sufera.

Iubirea este cel mai frumos lucru care te condamna la suferinta.
Nu este iubirea cea care provoaca mai multa durere ... ci lipsa ei.

Singuratatea este un loc frumos de vizitat ... dar un loc urât în care sa traiesti.

Chiar daca lumea nu este asa cum ne-o dorim ... viata trebuie traita din plin.
... pentru ca viata e o carte care trebuie rasfoita pagina cu pagina.

O forma apare ... si alta dispare. O stare sufleteasca ... se topeste în alta.
Un sunet trece ... în altul. Si nicaieri nimic nu ramâne fix, poate numai lumina stelelor si instinctul din toate fiintele vii care-ti spune: 

- MERGI INAINTE !

                                                                                         Florin Ștefan   Search_Me71 2009

vorbe...

Se spune că omul iubește o singură dată în viață ... (fals) !

În viața fiecărei persoane există sau a existat persoane speciale care i-au schimbat într-un fel sau altul viața. Au apărut de undeva... și au plecat spre ceva... dar au reușit să lase multe în urmă lor (dragoste, ura, durere, ...).

Viața trebuie trăită așa cum este... pentru că ni s-a dat fără să o cerem ... și ni se va lua fără să fim întrebați E greu să spui "este imposibil" deoarece visul de ieri este speranța de azi și realitatea de mâine.

Logica te va duce din punctul A în punctul B ... imaginația te va duce oriunde vrei vrea. Dar e bine să ajungi unde vrei să fii ...

                                                                                             Adela Elena B.   Adelante 2008

... frânturi de suflet !

Nu mai știu să iubesc doar cu trupul ... Nu știu să doresc, fără să iubesc ...

Nu mă tem de fel de abisurile abstinentei, dar mă dor cumplit cicatricile rătăcirii în singurătatea sufletului,

... și numai câteodată, când mi se strecoară în suflet îndoiala că poate clipa întâlnirii a trecut și eu n-am știut s-o opresc, observ cât de aprig calendarul își scutura zilele.

Si numai când se face frig si totul începe să miroasă a despărțire, simt cât de nemilos timpul îmi scutură visele.

Mereu mi-am spus că nimic nu se întâmplă în viata asta fără a fi decis de undeva din neant ... destinul fiecăruia. Destine crude ... destine fericite,

... pot fi o infinitate de tipuri de destine... depinde cum le privim.

Ciudat este că de cele mai multe ori nu ne împăcăm cu destinul și ne dorim de fiecare dată mai mult și mai mult, fără să ne dăm seama de fapt că puținul acela pe care l-am simțit a fost ca o binecuvântare.

De cele mai multe ori însă, ni se schimba destinul și ce este mai trist... e faptul ca nu din vina noastră. Apucam pe un drum plin de culoare și dintr-o data haosul pune stăpânire pe tot.

Cum să te mai regăsești ?! ... Cum ?! ... Când toate visele tale au fost spulberate ... și atunci iar începi să speri că se va lumina, dar totuși nu poți uita că nu mai poate fi la fel. De ce mereu se întâmpla asta ?! Sa fie oare pentru ca ni se încearcă mereu puterile ?!

Mereu va trebui să o luăm de la capăt ... Dar care capăt ?! Cel pe care deja l-am bătătorit de atâtea încercări ?! Bietele noastre suflete ostenite își vor găsi vreodată liniștea ?!

... ... deja am obosit !

                                                                                         Florin Ștefan   Search_Me71 2009

... m-am săturat de mine !!!

O altă dimineaţă în care nu ştiu unde-mi este capul... alcool peste măsură, miros de fum de ţigară în haine şi multă nelinişte, agitaţie... nu mai suport!
Nu am reuşit să dorm decât vreo doua ore... mă simt ca dracu, iar sticla de cola de lângă mine pare să nu mă prea ajute cu nimic.
A mai trecut o seară în care am simţit iar că nu reuşesc să-mi găsesc ... nici măcar nu ştiu cum naiba să-i mai zic... liniştea ?!... locul ?!... pacea ?! ... poate mai bine ar fi să-i zic: ... INSPIRATIA !!!
Mda, poate aşa o să-i zic !
Imi vine să mă dau cu capul de pereţi, de nervi... dar nu o fac,
... încă mai sper.

Speranţa nu a abandonat niciodată pe nimeni, doar că noi suntem suficient de proşti încât s-o abandonăm pe ea ... dar de data asta o să fie puţin diferit, vreau să o ţin lângă mine... ea o să fie noua mea călăuză.
Parcă o şi aud - pe ea, speranţa - urlând undeva în capul meu: ''... heiii, ascultă-mă... când îţi vine să plângi, adu-ţi aminte de clipele în care zâmbeai'' - şi poate are dreptate... au fost foarte multe clipe în care am fost fericit, în care am zâmbit şi m-am bucurat de tot ceea ce era frumos în viaţa mea, au fost clipe şi momente care m-au ajutat să mă remotivez, am simţit atunci că lumea îmi aparţine iar eu aparţin lumii,
... dar acum sunt cu un pas în urma tuturor.

Simt că ceva îmi lipseşte, înăuntrul meu ceva se zbate, se zvârcoleşte şi îmi provoacă durere, dar durerea pe care o simt nu este altceva decât agonia unei clipe ... unei clipe care a fost şi nu mai este.
Tot timpul am fost într-o continuă alergare, tot timpul neliniştit şi curios parcă să aflu mai devreme decât trebuie totul... şi poate ce rol am eu în lumea asta.
Mă simt obosit de atâta alergătură ... la ce mi-a folosit să alerg ?!
Iţi zic eu ... ete, draci... nu mi-a folosit la nimic, iar poate data viitoare... ar fi mai bine să "plec la timp".

Nimic nu mai este cum a fost şi-mi este foarte greu să accept asta !
Probabil că fericirea nu se află în fericire, ci în drumul către ea ... dar acum neputinţa mă ajunge din urmă, ca o nemiloasă sentinţă pe care singur mi-am dat-o, nimic nu mă mai sensibilizează şi nimic nu mă mai face nici măcar să-mi ridic privirea din pământ,

... sunt cu un pas în urma celorlalţi, m-am săturat de mine !!!...

                                                                                        Florin Ștefan   Search_Me71 2009

AMINTIRILE ...

"Amintirile sunt asemenea cărților dintr-o bibliotecă,

... cauți câte una, când nu mai ai nimic nou de citit !" 

Dacă ar fi să mă întrebi pe mine la ce mă gândesc când se pronunță cuvântul "amintiri"... ți-aș spune că mă gândesc numai la lucrurile bune din viața mea: 

- La copilăria fericită pe care am avut-o... la serile de vară când intram seara murdar în casă, și aveam numai bube în genunchi... la orezul cu lapte și prăjiturile pe care le primeam când eram cuminte... la sărbătorile petrecute în familie. 

- Aș mai spune că mă gândesc la prima prietenă din viața mea... la primul sărut și la prima dată când am făcut dragoste ! 

- Mă gândesc la prima noapte nedormită înainte de a pleca la mare... la prima senzație pe care am avut-o atunci când am intrat în apa mării.

- Și la prima țigară fumată... mă gândesc și la prima beție făcută.

- La primele examene din viata mea ... și la prima zi de armată în Hunedoara ! La prima zi când mi-am luat permisul (și la prima zi în care mi-a fost luat permisul) ... ți-as mai zice că mă gândesc la toți prietenii mei și toate prietenele mele pe care i-am pierdut, la oamenii care au contat cu adevarat pentru mine... la toate întâmplările bune petrecute lângă acei oameni. 

Dacă ai făcut parte din viata mea să știi că MĂ GÂNDESC ȘI LA TINE ... pentru că nu pierzi niciodată o persoană atât timp cât rămâi fidel amintirilor !

"TIMPUL NU SE MĂSOARĂ DECÂT DUPĂ SENTIMENTELE CARE-L STRĂBAT !"

Ai putea crede că sunt nebun, dar este simplu... toți avem propriile noastre "mașini ale timpului" 

... unele care ne duc înapoi (în trecut) ... și se numesc AMINTIRI !

... și unele care ne duc înainte (în viitor) ... și se numesc VISURI !

Acum vă las pe voi să călătoriți... fiecare unde vă doriți ! 

- CĂLĂTORIE PLĂCUTĂ ! ...

                                                                                         Florin Ștefan   Search_Me71 2007

Nu-i nimeni de vină ...

... seară în sfârşit. După o zi de alergătură în dreapta şi-n stânga... mă retrag amorţit în dormitor, acolo unde mă aşteaptă liniştea patului meu. Mă întind şi privesc tavanul camerei ca şi cum aş privi pe cerul înstelat al nopţii, căutând cu privirea o stea... o steluţă cât de mică, numai să fie a mea... dragostea mea, numai a mea... să-mi lumineze viaţa până la capătul ei.
Se spune că e doar un singur drum către moarte... contează doar ce cărări alegem şi cât de lung e drumul. Am înţeles că poţi s-o iei şi pe scurtături şi să parcurgi tot drumul în doar câteva clipe... însă eu am ales o varianta mai lungă, cu nişte clipe mai lungi ca să miros mai bine lumea şi lucrurile din ea. Ca să cunosc adevărata fericire a vieţii niciodată nu va fi îndeajuns doar o viaţă. Însă, de ce oare cele câteva grame de fericire se descoperă doar prin filtrarea a tone de tristeţe ?!... tristeţea se scrie şi bucuria se povesteşte. Două inimi în derivă, eşuează mai bine împreună. Cred că, la un moment dat, ca orice investiţie, dragostea devine şi ea o afacere neprofitabilă. Cred că ne aventurăm prea repede în promisiuni care nu ne aparţin. Probabil că într-o relaţie de dragoste dintre doi oameni, nici unul dintre aceştia nu ar trebui să umple locul lăsat liber de nevoia unei promisiuni, ci ar trebui să creeze nevoi pentru noi promisiuni. Am doar un suflet, care nu poate fi altceva decât adăpost pentru un altul. Obosit, şi-n liniştea patului meu din întunericul nopţii închid ochii şi ...

... undeva într-un colţ de stradă, aproape de o bisericuţă, într-o dupamiază de iulie fierbinte am întâlnit un zâmbet... ceva sublim şi magnific cum parcă nu mai văzusem până atunci... i-am zâmbit, şi zâmbetele noastre s-au contopit într-un surâs al vieţii. Toată lumea s-a oprit în loc şi nu existam decât noi într-un singur surâs, într-o singură viaţă. Minutul a trecut, formând ora... ora a format ziua... ziua s-a unit în lună... şi luna în an. Fiecare secundă a cuprins în ea realizări, clipe şi amintiri nepreţuite, alături de o dragoste curată... realizări şi amintiri unice în care am trăit parcă o nouă tinereţe, o nouă viaţă... prima dragoste a vieţii. Minunat şi magnific sentiment al dragostei, îmbrăţişat în fiecare zi şi-n fiecare secundă contopită într-un singur suflet, al nostru. Inima-mi tresaltă la fiecare zâmbet al ei, sufletu-mi se dăruieşte în totalitate numai ei. Promisiuni, speranţe, planuri şi gânduri pornesc spre viitor... viitorul nostru împreună, ca două jumătăţi formând un întreg. Sublim şi magnific trăiesc fiecare secundă, minut, oră, zi, lună... Gându-mi fuge mereu numai la ea, clipă de clipă făcând ca inima-mi să dorească prezenţa inimi ei, mereu şi mereu... secunda fără ea-mi pare o veşnicie. Imi doresc să fie cu mine până la capăt şi să fim uniţi într-un singur zâmbet... zâmbetul nostru şi surâsul vieţii care s-a deschis pentru noi şi ne-a unit. Deschid larg braţele şi vreau s-o cuprind, s-o strang la pieptul meu fără să-i mai dau drumul să plece vreodată de langă mine şi în acelaş timp să-i mulţumesc vieţii şi destinului că ne-a adus împreună. Vreau să o ţin la pieptul meu şi să-i simt respiraţia, să-i simt inima, să-i simt sufletul... îmi întind mâinile amândouă înspre ea s-o îmbrătişez, s-o sărut... să ne contopim în şoaptă împreună într-un singur trup şi suflet, numai al nostru. Deschid larg braţele sufletului meu şi ...

... o nouă dimineaţă bate la fereastra mea, deschid încet ochii ... am visat.
Offff, e ziuă... o nouă zi cu mine, doar eu cu mine şi cu alergătura mea în dreapta şi-n stânga... doar eu cu viaţa mea. M-aşez o clipă pe marginea patului meu singuratic şi mulţumesc nopţii pentru visul pe care l-am avut, mulţumesc zâmbetului din visul meu de-o noapte... îmi sărut palma dreaptă şi strâng sărutul în pumn ducându-l la piept ca şi cum aş vrea să-mi poarte noroc în noua zi care deabia a-nceput. Zâmbesc... mă ridic şi plec.
Fac câţiva paşi pe hol şi mă întorc brusc spre uşa dormitorului meu... o deschid ţinându-mi răsuflarea iar inima-mi bate cu putere... privesc patul şi ... Mda... e gol şi pustiu, la fel ca sufletul meu ... ... ... întradevăr am visat, a fost doar un vis de-o noapte.
- Bună dimineaţa, viaţă ! ... o nouă zi, doar eu cu mine. Rămâi cu bine fată din visul meu ...

EPILOG: oamenii apar în viaţa ta... iar apoi pleacă.
Apar pentru că aşa se întâmplă şi pleacă pentru că nu le pasă că tu i-ai găzduit în suflet... chiar dacă aparent îţi dădeau de înţeles că sunt prietenii tăi.
Nu mai cred în oameni... în promisiuni... în prietenii. Nimic nu durează-n suflet.
Inima ta e un peron unde vin şi pleacă multe persoane. Nu merită să ţii la ei, vor pleca oricum!
Nu merită să ai încredere ...

                                                                                         Florin Ștefan   Search_Me71 2009

... epilog sentimental

Asemeni unui zâmbet ce ascunde sute de lacrimi ... visez în tăcere.
Mă simt abandonat în tristeţe ... încerc să respir dar îmi lipseşte aerul !

Aş vrea să ascult ... dar nu înţeleg tăcerea.
Unde eşti, să pot zbura ... strânge-mă în braţe, arată-mi lumina.

Mângâie-mi buzele, ce parcă suspină ... şopteşte-mi dorinţe, doreşte-ţi în şoaptă.
Iubeşte, alintă, sărută, priveşte ... trăieşte prin mine şi uită de lume.

Paşii trişti ai singurătăţii ... ecoul lor apăsător îmi inundă timpanele, amorţind sufletul.
Ce lungi îmi par acum nopţile ... ca anii, parcă-s clipele singurătăţii.

Aş vrea să dorm, ca să te pot visa ... măcar în vis să te ating, iubirea mea.
Am rămas doar o flacără-n vânt ... şi dor mi-e de tine.

De ce trebuie să avem sentimente, de ce trebuie să suferim?
De ce doare suferinţa ?! ...de ce doare aşa de rău ?!
... şi secunda-mi pare fără de sfârşit.

                                                                                          Florin Ștefan   Search_Me71 2009

ZÂMBETUL ...

Nu este nimic mai frumos și mai pozitiv pe lumea asta,
... cineva zicea odată așa: 
"zâmbește tot timpul, chiar și când ești supărat... nu știi niciodată cine se poate îndrăgosti de zâmbetul tău"
Îmi place să cred asta, deși în ultima perioadă am cam uitat să zâmbesc,
... îmi doresc din suflet să pot zâmbii iar. 
Un zâmbet nu costă nimic, dar oferă mult... el îmbogățește pe cei ce-l privesc, fără a-i face mai săraci pe cei ce-l dăruiesc... el ia numai o clipă, dar amintirea lui dăinuie uneori pentru totdeauna. 
Nimeni nu este atât de bogat sau de puternic încât să treacă prin viată fără el... și nimeni nu este atât de sărac ca acela care poate fi îmbogățit prin el. 
Un zâmbet aduce fericire, bunăvoința și este semnul prieteniei... el aduce odihnă celor trudiți, veselie celor descurajați... o rază de soare celor triști și necăjiți... cu toate acestea zâmbetul nu poate fi cumpărat, cerșit, împrumutat sau furat, pentru ca el este ceva ce nu are valoare pentru nimeni până când nu este dăruit. 
Din păcate unii oameni sunt prea obosiți ca să vă dăruiască un zâmbet. 
Dăruiți-le voi unul... pentru că nimeni nu are nevoie mai mare de un zâmbet decât acela care NU-L POATE DĂRUI ...

... de ce stai serios când citești această postare ?!
Știu de ce... iți place să fii serios, ai impresia că dacă ești serios vei fi mai ușor luat în considerare decât dacă ești vesel și pus pe glume... până la urma urmei cine are nevoie de un măscărici ?! ... poate eu, poate tu !
Întâmplător socializând cu diverși oameni observi că unii, au mai mare tendința de a fi amuzanți și mai predispuși la glume decât alții, am auzit până și expresia:
- Nu știu frate, dar mie nu îmi ies glumele...
Zâmbetul este ca ștergătorul de parbriz... nu oprește ploaia, dar iți permite sa-ți vezi de drum.
Ajută copii din Africa, trimite-le o poza cu tine !
Dacă nu au ce mânca... măcar au de ce râde.
Poți salva vieți ... RÂSUL ÎNGRAȘĂ !!!

                                                                                         Florin Ștefan   Search_Me71 2007

PLOAIA ...

... senzația că trebuie să plouă îmi intră în minte... stau, privesc pe geam și mă uit în gol... cred că defapt chiar îmi doresc să plouă.

Iubesc senzația de după ploaie, iubesc apa în sine (chiar dacă sunt foc)... iubesc aerul curat, așa cum iubesc să călătoresc.

Am impresia că o dată cu oprirea ploii parcă sunt un alt om... ploaia de vara e cea mai plăcută, caldă... scurtă și mereu atunci când te aștepți mai puțin.

Abia aștept să plouă... vreau să stau în ploaie, vreau să mă plouă,

... simt că am nevoie să fiu alt om, simt că trebuie să plouă !

                                                                                         Florin Ștefan   Search_Me71 2007

Forturile din jurul Bucurestiului

sursa: http://timp-liber.acasa.ro/unde-iesim-16/fortificatiile-din-jurul-bucurestiului-4662.html#ixzz1iyYVeT8f

- Cladiri vechi de sute de ani, transformate in unitati militare, poligoane de tragere sau depozite de armament care mai pastreaza misterul anilor de dinainte de Primul Razboi Mondial, pot fi vizitate in imprejurimile capitalei. Multi dintre noi nu stim ca Bucurestiul este incercuit de o centura de forturi si baterii care aveau ca scop apararea orasului de eventualele atacuri.

Putina istorie:

Sistemul de fortificatie din jurul Bucurestiului este unul dintre cele mai bine puse la punct din Europa.
Forturile si bateriile au fost construite in perioada 1882- 1894 la comanda regelui Carol I cu scopul de a proteja Bucurestiul in cazul unor atacuri. De asemenea, aceste forturi puteau sa adaposteasca peste 30.000 de soldati. Sistemul cuprindea 36 de forturi si baterii, dintre care azi au mai ramas 30, dispuse din doi in doi kilometri. Acestea erau unite intre ele printr-o cale ferata si o sosea, actuala sosea de centura a Bucurestiului.
Fortificatiile erau prevazute cu 240 de piese de artilerie.
Proiectul arhitectonic al forturilor a fost realizat de generalul belgian Henri Brialmont, unul dintre cei mai apreciati ingineri militari ai acelei epoci. Acesta a mai proiectat si fortificatiile de la Namur si Anvers.
Pentru acest proiect, regele Carol a platit sume fabuloase chiar si pentru acele vremuri: echivalentul in aur a peste 620 de milioane de euro.
In timpul Primului Razboi Mondial, ministrul Ion I.C. Bratianu a hotarat printr-un decret secret dezarmarea fortificatiilor. Presa vremii sustinea ca aceasta decizie a fost luata pentru ca trupele germane intrasera in posesia planurilor de constructie ale forturilor.

Forturile din jurul Bucurestiului:

Majoritatea fortificatiilor si-au pastrat destinatia initiala de unitati militare.
Forturile de la Bragadiru, Magurele, Jilava, Otopeni, Pantelimon, Popesti si Broscarei apartin Armatei si sunt folosite ca poligoane de tragere pentru armamente usoare, sedii de unitati militare si depozite. Vizitarea cestor forturi este interzisa.
Fortul 13 Jilava a fost tranformat in inchisoare si nu poate fi vizitat.
Fortul Chitila a fost primul fort construit din centura de fortificatii din jurul Bucurestiului. A fost dezarmat in 1916. In prezent, in incinta lui  functioneaza un depozit de vinuri si este nevizitabil pentru public.
Fortul Mogosoaia a fost dezarmat in 1916. Pana in 1988 a fost baza militara. Acum a fost transformat in ciupercarie si nu este vizitabil pentru public.
Fortul Otopeni face parte din centura de fortificatii din jurul Bucurestiului si a fost dezarmat in 1916. In incinta lui functioneaza o baza militara si un depozit al fabricii "Zarea". Este nevizitabil pentru public.
Aflat in incinta unei unitati militare, Fortul Tunari este abandonat, fiind in mare parte inundat. Constructia lui a fost inceputa la 30 septembrie 1884, dupa planurile initiale ale generalului Brialmont, dar in timpul executiei s-au adus modificari in urma schimbarii proiectului de catre gen. Berindei. Acest fort este cel mai mic din sistemul de fortificatii al Bucurestiului.
Fortul Afumati poate fi vizitat, insa este partial inundat.
Fortul Catelu este singurul dintre cele 18 forturi ale centurii de aparare a capitalei care a fost dinamitat in anii '30. Ruinele sale inca mai exista.
Povesti controversate:
Fortul Jilava are cele mai interesante povesti. Aici au fost incarcerati cei care au participat la rascoala de la 1907, tot aici a fost inchisi detinuti politici, maresalul Antonescu si chiar Ion Ramaru, “celebrul” criminal al Romaniei.
Cea mai controversata baterie este bateria 14 – 15 care apartine  Institutului Atomic de la Magurele si care a fost depozit de materiale radioactive. In 2001 aceasta a fost curatata si decontamintata si in prezent poate fi vizitata.

Bateriile din jurul Bucurestiului:

Bateriile au fost construite ca Punct de legatura intre forturile care aparau orasul Bucuresti, la o distanta de un kilometru de acestea. In prezent, majoritatea bateriilor sunt abandonate. Unele dintre ele au fost transformate in poligoane de tragere pentru armament sau pentru testarea explozibililor.
Alte baterii sunt amplasate pe proprietati private si nu pot fi vizitate. O singura baterie a fost transformata in centru de agrement cu hotel si terenuri de tenis.

DĂRUIEȘTE ...

Dacă le spui oamenilor mari:

- Am văzut o casă frumoasă, clădită din cărămidă roșie... cu nenumărate flori la geam și porumbei care se jucau pe acoperiș !

... ei nu vor reuși să-și imagineze casa.

Dar dacă le spui:

- Am văzut o casă de "un milion de euro" !!!

... abia atunci izbutesc să-și imagineze și să-ți răspundă:

- Cred că era foarte frumoasă !

De ce în ziua de azi totul se rezumă la valoarea materială a unui obiect ?!

... ai mai dăruit în ultima perioadă unei presoane dragi ... o floare ?!

- DA ... O FLOARE !

Ai mai simțit în ultima perioadă bucuria, surprinderea și admirația în ochii acelei persoane ?! Răspunsul, presupun este... NU !

Ne concentrăm mai mult pe valoarea materială a unui cadou și uităm că... adevărata însemnătate a unui cadou vine din inimă. Preferăm să facem cadouri cât mai scumpe și cât mai inutile ... decât să dăruim unei persoane... o floare, un zâmbet... o îmbrățișare. Sunt flori peste tot, pentru cine vrea să le vadă... amintirea că ai reușit să aduci bucuria pe chipul unei persoane dăruindu-i o floare o să te ajute să treci mai ușor peste clipele grele... deși, cu o floare nu se face primăvară, eu zic că merită să încercăm, merită să aducem bucuria pe chipul celor la care ținem.

- DĂRUIEȘTE DIN INIMĂ ... DĂRUIEȘTE, O FLOARE !!! 

... și dacă mă întrebi ce vreau eu de la viață, o să-ți răspund:

- VREAU SĂ FIE BINE PENTRU TOATĂ LUMEA !!! 

Poți consideră că sunt ipocrit și că mă prefac, e problema ta... însă vreau să știi că am crescut de mic cu o vorbă întipărită în minte: "O să-ți fie bine, atâta timp cât oamenilor de lângă tine le este bine" 

... când oamenii de lângă ține suferă sau se bucură dintr-un anumit motiv, ți-se induce automat și ție aceeași stare, și invers... când tu ești vesel sau trist reușești să induci starea pe care o ai oamenilor din jurul tău.

                                                                                         Florin Ștefan   Search_Me71 2007

Pădurea ...

- Viața unui om este asemenea unei păduri,

 ... o pădure care poate să crească liniștită la vârsta copilăriei.

O pădure în care atunci când suntem mici ne refugiem și întodeauna ne găsim încrederea în noi și puterea de a merge mai departe.

Pe măsură ce creștem și ne maturizăm, începem să atribuim situațiilor și oamenilor - copaci din pădurea noastră.

Totul este bine și frumos până când începem să urâm și să disprețuim acele situații, acele persoane.

Cum natura omului este 30% constructivă și 70% distructivă începem să ne gândim cum am putea să scăpăm de lucrurile pe care nu le mai dorim,

... și singura idee care ne vine în cap este să tăiem copacul atribuit situației sau persoanei respective!

Începi să tăi fără să te uiți... dar încet, încet începi să realizezi că nu faci altceva decât să îți lași un imens gol în suflet.

Unde cândva era un copac mare și frumos, pe care l-ai văzut în fiecare zi cum crește, acum îți dai seama că odată tăiat copacul... tot ce îți mai rămâne este un gol. Un gol pe care dacă o să vrei să îl acoperi o să îți trebuiască timp și multă muncă. Un copac nu crește așa ușor, îți trebuie multă răbdare și multă dăruire... până ajunge să fie iar copacul pe care l-ai pierdut.

Cred că mai degrabă ar trebui să respectăm cursul natural, prin care fiecare copac care dispare din pădurea noastră este înlocuit automat de un alt copac, iar noi să nu fim altceva decât pădurarul care are grijă ca totul să se întâmple în deplină armonie.

Ai grijă de pădurea ta... și nu mai încerca să te răzbuni pe copacii care consideri că nu îți mai trebuiesc... încearcă să îți imaginezi că fiecare situație neplăcută, fiecare încercare prin care treci este asemeni un vânt rece și înghețat de iarnă și așa o să realizezi că fiecare copac nu este acolo decât să te protejeze.

Încearcă să fii un pădurar iscusit care curăță doar "crengile uscate" din pădurea lui,

... nu știi când poate lovi iar viscolul !

                                                                                   Florin Ștefan   Search_Me71 2007

... prea devreme să fie prea târziu !

...seară ...muzică ... singur... televizor,
filme ...talk şhow-uri ... navighez virtual... calculator,
... singur !!!
Mă uit la ştiri (breaking news - ''A fost răpită Elodia !'')... şi vreau să vă mulţumesc vouă celor (2 - 4) care urmăriţi zi de zi pagina de grup FaceBook (Romania, my love) şi pagina mea netlog.com (search_me71).
De fapt nu ştiu de ce o (le) mai urmăriţi !?! ... Ce prost sunt...
...vă mulţumesc la toţi fie că mă citiţi (chiar şi din umbră), fie că nu mă citiţi.
Mi-se învârt ideile în cap... mă gândesc la voi, la fel de mult cum mă gândesc la mine... nu ştiu cum aş putea să vă răsplătesc altfel decât să fac (uneori) postări din ce în ce mai interesante pentru voi... dar momentan nu pot. EPIC FAIL !
Da, ştiu ... în curând nici voi nu o să mă mai puteţi urmări... nu o să aveţi ce.
Adevărat! ... Mă gândesc că aş mânca o şhaorma / shaorma sau cum m**ţzii măsii s-o mai scrie... cu multă ceapă ... aş bea o bere !
- Ce legătură o avea cu faptul că nu am mai postat de mult ?! ... nu ştiu 
Cum aş putea să mă simt, şi ce aş putea să gândesc... când văd că nimanui nu-i mai pasă nici măcar de el, dar să nu mai discutăm de alţii ... Să mă f*ut pe ei de bani... aş da orice sumă pentru o discuţie sinceră... pentru o îmbrăţişare... pentru un sărut!

hmmm ... un semn BUZZZZ! (pe mess):
"lady blue: nu te-ai sinucis, nu ?"
Imi vine să râd... dacă-i răspund, înseamnă că încă nu m-am sinucis !
Offf... să-i răspund ...să nu-i răspund ...
Tinând cont că a rămas singura persoană care încă mai crede în mine... şi căreia-i place să demonstreze asta... îi răspund :
"eu: încă nu !"
Iţi mulţumesc lady... ţie şi celor 4... oricare ar fi ei!
Speranţa încă există!... I'll be back soon!

                                                                                         Florin Ștefan   Search_Me71 2007

Nu-mi mai dă voie soarta să iubesc ... mi-a spus:
- Nu mai e loc de fericire!
Prea mult ai dat, nu pot să peticesc o inimă... cu-o nouă amăgire.
Uimit am stat cuvântul să-i ascult, din spusa ei simţeam venind mâhnirea,
Ştiam că făr' năvalnicu-mi tumult, în piatră rece s-ar schimba simţirea.
Am stat un ceas, o lună, sau toţi anii, încremenit de greaua rostuire,
Ca rob plecat amarnicei jelanii, cerşind şi implorând o păsuire.
Dar, n-a fost chip! Sentinţa era pusă, am fost pe veci în gheara-i exilat,
Străin de dor, cu inima răpusă, indiferenţei juruit să-i fiu soldat.
Din când în când, în noapte, în zadar ... sau poate mult mai rar.
Vreo rază rătăcită ... încearcă să preschimbe în coşmar, portretul celei ce-mi va fi sortită.
Şi atunci inima-mi te chiamă, pe tine chip de înger 'ndepărtat,
Ca împreună, cu sufletul curat, să rupem al soartei lanţ întunecat.

                                                                                                                Ovidiu Oana - Pârâu

... călătoresc în jurul meu

- M-am liniștit și nu am de gând să o iau de la capăt ...

Și nu ... nu eram trist, eram doar eu! Cine are o problemă cu "eu" așa cum sunt ... să-mi trimită o scrisoare pe mail sau pe metodă clasică... sau să-mi dea un beep - că nu-l voi suna înapoi.

Am chef să beau în seara asta... - Cu cine beau ?!

... cu ''eu''... care-i problema ?!

Parcă numai ratări am - se pare că îmi iese ceva doar când dau berbeceste la temelie (doar mi-s berbec)... ceea ce o să se întâmple și de acum încolo.

- Mă întrebi ce fac ?!... apăi sunt bine, mă ascund printre umbre - nu e o noutate asta - am spus de ceva timp că o voi face ... dar ete draci, m-a crezut cineva ?!

Mi-am dat seama de niște chestii în zilele astea, și anume că am încălcat niște principii și se pare că am făcut-o fără folos... dacă te macină curiozitatea, ete cam următoarele am realizat în zilele astea:

1) Niciodată să nu renunț la mine pentru altcineva - indiferent cine ar fi altcineva... oricum dacă o fac nu o să se aprecieze decât atunci când dispar din lumea asta. Cineva-mi spunea odată: "Nu te aștepta să iei un om cu defecte și defectelele lui să se estompeze... în timp defectele lui se vor aprofunda, gândește-te dacă poți trăi cu el așa cum e acum. Nu te aștepta ca un om să se schimbe pentru ține."

2) Mi-am dat seama că unii nu pot trăi decât prin ei... și cu ei, cu mod-urile lor, cu fantomelele lor, cu self esteem-ul (stima de sine) lor, cu problemele lor, cu "dialogurile" lor... asta în condițiile unui dialog normal i se aplică regulile de ei făcute.

3) Mi-am dat seama că am nevoie de liniștea mea... și că mă bat cu morile de vânt.

4) Mi-am dat seama că aș fi vrut mai bine să nu-mi dau seama... dar este prea târziu, deja am făcut-o.

5) Mi-am mai dat seama de multe... dar restul cu altă ocazie.

... sau poate că nici nu mă mai interesează - fiecare-și trăiește viața așa cum și-o dorește - și uneori nici măcar nu ești așteptat să mori, că deja altul îți și i-a locul în viață.

Și nu stau să explic în stânga și în dreapta ce vreau să zic cu asta.

- De ce ?! ... că nu am chef !

Draci, că iar mi-a căzut scrumul pe tastatură,

... și ce dacă - e a mea, la fel ca și monitorul care mă așteaptă în fiecare zi la fel de prăfuit cum l-am lăsat.

Totul e la locul lui... adică în dezordinea mea.

Nu am învățat să-mi schimb destinul... fiindcă nu mi-l cunosc - nu-s nici vreo Mafalda - nu pot opri nici timpul, nu pot opri nici judecata sau prejudecata sau prejudecățile altora, așa că ...

Nu pot schimba ceva ce s-a întâmplat... pot doar mărșălui înainte.

Uneori mă iubesc... alteori mă urăsc - dar tot ceea ce trăiesc provine din mine... e al meu și nu stau la mâna nimănui.

Uneori râd de necazurile mele ... alteori plâng de necazurile mele

... uneori mă încurc în cuvinte, alteori spun o situație care nu are legătură cu nimic... dar o spun, poate cu sufletul, poate cu mintea,

... uneori plâng, alteori rad... dar prin asta trecem cu toții. Cad, dar revin !

Am nevoie de liniștea mea... am nevoie de discuțiile mele cu armata mea de ''ete draci'' ... am nevoie de mine și de liniștea mea - nu am nevoie de explicații, minciuni și ascunzișuri, nu am nevoie de supoziții sau de propoziții, nu am nevoie de înțelegere sau compasiune. Am nevoie de mine, de dialogurile cu mine !

Uneori mi-e mai ușor să scriu - alteori ceea ce scriu este atât de complicat că nici eu nu mai știu ceea ce m-a adus acolo. Uneori sunt în război cu mine și lumea întreagă !

Când unii plâng... alții rad...

- Nu ?!...

Când unii ''iubesc''... mușcând din viață altora.

Știu, iar aberez ... mă duc la somn.

Azi nu mai am puterea să mă înfurii, și să combat... azi sunt ceea ce am mai fost,

... m-am regăsit pe mine, m-am rentors la mine cel ce-am fost odat'.

Am învățat încă o dată că uneori să cedez e cea mai bună metodă pentru mine,

... și faptul că poate sunt cu lacrimile în gât acum, nu este un semn rău - e de bine, fiindcă o să fie bine - o să fac tot posibilul să fie bine, și știu că cineva acolo SUS mă iubește și mă scoate la liman în ultimul moment,

... o face așa ca și cum ar vrea să-mi dea o lecție.

Și o merit !... de aceea-i mulțumesc că nu mă uită !

Am văzut cât de greu e să spun "Te iubesc!"

... am învățat că gesturile mici au un impact pozitiv mare.

... am învățat să tac și să fac... am învățat să am răbdare.

Tot azi... am învățat să mă deschid puțin și să mulțumesc - dar tot puțin,

... am învățat că sunt destul de imprevizibil și pe dos - că de multe ori sunt înțeles greșit - dar asta e doar din cauza că nu știu eu cum să mă exprim uneori.

Se încheie un ciclu din viața mea ... este un sfârșit !

Și mă bucur că am depășit etapa. A fost grea, dar am învățat multe. Și încerc să ...

... cum mama dracu e să încerci să-ți aprinzi țigarea cu cana de cola pe post de brichetă ?! Sau să ceri două ouă, dar să fie cu pene... da ?!

... sau să vrei supă de ciorbă ? ... și cafea cu ness !

Mda, tree să-mi revin !

Capul sus, viață-i frumoasă - numai așa am ținut-o azi,

... mă duc la somn, că vă tot "ameninț" de o oră. Nu vă mai plictisesc... mă opresc aici.

Oare s-a prins cineva că am băut prea multă ''cafea cu ness'' astăzi ?!

... cine ține pasul cu mine ?!

Gata ... tac !

                                                                                          Florin Ștefan   Search_Me71 2009

... prin sunetul tăcerii

Mi-am ascuns aripile, ca să nu le poți atinge,

... mi-am secat inima, să nu mi-o poți frânge.

Mi-am ascuns lacrima ... ca să nu te poți bucura de ea,

... mi-am închis sufletul, ca să nu-l poți descuia.

Mi-am ferit privirea senină, ca să nu orbești,

... mi-am întunecat lumina chipului, ca să nu-l iubești.

Mi-am afonizat vocea, ca să nu surzești,

... mi-am setat ceasul, ca să nu-l oprești.

Am lăsat în urmă doar un trup gol și rece,

... sunt pătruns de dezgust cu cât timpul trece !

# Iartă-mă timpule că te-am irosit pe oameni ieftini !

                                                                                  Florin Ștefan   Search_Me71 2008

... am învăţat să simt fără cuvinte.

MOTTO:
Uneori nu simt pământul... şi atunci mi-aduc aminte:

- Am învăţat să simt fără cuvinte !

Mi-e dor uneori ...
Mi-e dor să-mi fie dor de o îmbrăţişare... de-un sărut... de-un ''Te iubesc !''.
Mi-e dor de clipele în care iubeam... fie şi fără rost, fără speranţă... copleşit de dor, înnebunit de dorinţă. Mi-e dor de clipele când îmi înăbuşeam lacrimile în capul pieptului şi visam că poate voi fi şi eu vreodată iubit.
Mi-e dor să tânjesc după un prim' sărut sau o primă noapte de amor ... Imi lipsesc clipele în care fixam cu privirea ore în şir telefonul... clipele-n care-mi imaginam scenarii, le ştergeam, le refăceam. Mi-e dor de bucuria de a iubi cu inocentă şi prostie... şi de a crede că dragostea durează vieţi de-a rândul.
Mi-e dor să-mi pierd respiraţia în privirea ei... să plâng de fericire şi nerăbdare... şi să mă las purtat de vis ... Imi lipsesc vremurile în care credeam cu tărie că pot modifica geografia planetei în numele iubirii... şi pot muta munţii... şi pot şterge anii... şi pot uita şi iubi oricum şi oriunde.
Mi-e dor de mine, cel care credea şi putea... cel care-şi ţinea pleopele deschise la ceas târziu în noapte pentru a profita de cele câteva ore pe care iubirea mi le dăruia.

... mă simt ca un cub de gheaţă.
Nu simt nimic... nici bucurie... nici durere... nici suspans !
Imi port existenţa tărăgănat, fără a mai aştepta nimic, fără a mai visa la ceva... fără a mă teme, ori a mă bucura de cineva sau ceva.
Nu mă las atins de cuvinte reci ori calde deopotrivă. Mi s-a spus că trebuie să fiu mai tare, să nu iau în serios orice nimic... iar acum, fără plăcere, n-aş mai plăti doi bani pentru nimic.

... dar aş da toate bogăţiile lumii să ştiu măcar că voi mai trăi, fie şi numai pentru o clipă, fie şi peste o sută de ani... dulcele fior al iubirii.
Iubirea mi-a devenit matematică, cerebrală... scanez, calculez, aproximez şi renunţ. Ar fi prea mult de muncă pentru a caştiga poate, o dragoste.
Munca cere timp... timpul e preţios, aşa că renunţ de la bun început şi sper că cineva îmi va oferi dragostea sa, pe degeaba. Poate şi de aceea mi-am zis Search_Me71 (caută-mă) ...

Simţeam nevoia să ascult o melodie... şi am gasit-o pe aceasta:
O lacrima trista se usuca sub pleoape ... si-un dor nespus, de buze uscate.
Prin sufletul rupt ghicesti ca e noapte ... dar tu, m-ai invatat sa merg mai departe.
Mi-as fi dorit sa fie un vis ... dar e real, e crud... drumul tau s-a inchis.
Tu mi-ai aratat cum sa merg mai departe ... m-ai citit si m-ai scris ca pe-o carte.
Dar, lipsa ta inca doare ... tu, amintire si dulce si-amara... tu, esti prima si ultima oara.
Si fara tine nu mai am nici culoare, nici zambet... nici soare.
Adancuri ce-au fost atinse de tine ... si-aud rasul tau din trecut, vorbe dulci... si suspine.
Ecouri ma dor sa trec peste toate ... caci tu m-ai invatat sa merg mai departe.
Focul de ieri aproape s-a stins ... insa traiesc, rezist... asa cum ti-am promis.
Tu mi-ai aratat cum sa merg mai departe ... m-ai citit si m-ai scris ca pe-o carte.
Dar lipsa ta inca doare ... tu, amintire si dulce si-amara... tu, esti prima si ultima oara.
Si fara tine nu mai am nici culoare, nici zambet... nici soare.
... focul de ieri aproape s-a stins ... insa traiesc, rezist, asa cum ti-am promis.
Tu mi-ai aratat cum sa merg mai departe ... m-ai citit si m-ai scris ca pe-o carte.
Dar lipsa ta inca doare ... tu, amintire si dulce si-amara... tu, esti prima si ultima oara.
Si fara tine nu mai am nici culoare, nici zambet... nici soare.

                                                                                        Florin Ștefan   Search_Me71 2009

Nebunii au propria lor lume ...

Unele persoane se nasc ca să fie exact cine sunt

... în timp ce altele duc o luptă continuă toată viața pentru a ajunge înspre nivelul unei persoane care nu vor putea fi niciodată.
E o chestiune care are prea puțin legătură cu noi, oamenii de rând

... și căreia ne supunem fără să putem face altceva.

Unii se nasc să umple goluri, alții - ca mine - se nasc să poarte golurile după ei. Nu e nimic rău în asta, mai ales când poţi gestiona asta foarte bine, când te poţi strecura printre oamenii de pe stradă fără să laşi acea senzaţie stranie să pună stăpânire pe tine.

Am multe gânduri în clipa asta şi o mulţime de posibilităţi care pornesc de aici.
Datorită stilului în care par a-mi neglija momentan viaţa, simt nevoia să-mi fac nişte jurăminte, promisiuni solemne, să mă iau la întrecere cu viaţa şi să ajung să fac ceva concret din ceea ce mi-ar plăcea şi din ceea ce-mi doresc

... lucruri care se suprapun destul de mult cu ceea ce m-ar putea împlini pe plan personal.
Nu știu încă exact cât de repede trebuie să fac anumite lucruri sau cât să mai aștept pentru ele... port în continuare o teamă stranie dar şi un curaj personal pe care de asemenea nu mi-l explic.

                                                                                         Florin Ștefan   Search_Me71 2008